Despre LITC

Proiectul urmareste sa contribuie la integrarea componentei digitale in procesele de invatare si predare la nivel universitar prin dezvoltarea unui program de master Social Media Manager, care va fi acreditat la nivel national in fiecare tara participanta dar si printr-o platforma on-line comuna.

Principalul element pe care se concentreaza proiectul este dezvoltarea unei abordari inovatoare pentru a antrena grupurile țintă, furnizand programe de educatie mai atractive, in conformitate cu nevoile si cu asteptarile noii generatii. Agenda UE de Modernizare a Educatiei Universitare vizeaza, printre altele, cresterea numarului de absolventi la nivel universitar, imbunatatirea calitatii si relevantei educatiei universitare, intarirea “triunghiului cunoasterii”.

In acest context, proiectul se bazeaza pe o abordare integrata, care presupune 3 componente: educatia, cercetarea si mediul de afaceri. Astfel, proiectul vizeaza dezvoltarea unui program de master – Social media manager -, pornind de la analiza nevoilor angajatorilor si construind o platforma IT de invatare online care va sustine programul. In acest sens, existenta platformei va conduce la o dezvoltare online a resurselor educationale, care vor fi mai flexibile, putand fi actualizate de universitati, oferind astfel suport pentru practicile educationale in sistem blended. Totodata, dezvoltarea curriculei programului de master se va baza si pe o cercetare a mediului online, care va reflecta tendintele si perspectivele, precum si instrumentele adecvate ce pot fi utilizate.

In ceea ce priveste impactul proiectului vom urmari implicarea institutelor de cercetare in dezvoltarea masterelor profesionale impreuna cu organizatiile mediului de afaceri precum si imbunatatirea ofertei universitare cu programe de master care sa pregateasca studenti in meserii necesare pe piata muncii.

LITC/Studenti

88%

Studenti interesati de urmarea unor cursuri care sa aiba legatura cu utilizarea Internetului si Retelele Sociale.

LITC/Antreprenori

70%

Antreprenori care considera ca Internetul si Social Media reprezinta prioritati ale afacerilor personale.

LITC/Management

80%

Managementul firmelor considera ca prezenta pe Internet si in Social Media este vitala pentru dezvoltarea afacerilor.

LITC/Functionari publici

50%

Functionarii publici considera ca Internetul si Social Media pot imbunatati comunicarea si procesul decizional

LITC/Elevi

98%

Elevii posesori de smartphone au conturi in retelele sociale si comunica cel putin 1 ora pe zi in acest mod.

Parteneri

Universitatea Danubius

Universitatea Danubius

Coordonator

Prin cercetare, dezvoltare și inovare dorim să contribuim la extinderea cunoașterii și prestarea de servicii pentru comunitatea globală.

Universitatea Las Palmas

Universitatea Las Palmas

Partener

Avand peste 1600 de profesori si 24.000 studenti, ULPGC reprezinta o legatura culturala si geografica importanta intre Europa, Africa, Asia si America.

Universitatea Tibiscus

Universitatea Tibiscus

Partener

UTT doreste sa isi deschida noi linii de cercetare si dezvoltare in domeniul dreptului cu implicatii in utilizarea noilor tehnologii.

Universitatea Napoli

Universitatea Napoli

Partener

UTT doreste sa isi deschida noi linii de cercetare si dezvoltare in domeniul dreptului cu implicatii in utilizarea noilor tehnologii.

Asociatia Legalitc

Asociatia Legalitc

Partener

Legalitc are drept principal scop promovarea si dezvoltarea dreptului, culturii si societatii informationale, a drepturilor fundamentale ale persoanei in raport cu dezvoltarea tehnologica

Activitati

Fazele proiectului: Pregatire, Implementare si Monitorizare, Follow-up

F1/Activitatea 1/Managementul Proiectului
1. Managementul tehnic si financiar al proiectului si asigurarea indeplinirii obiectivelor in perioada de derulare si in cadrul bugetului 2. Organizarea celor 2 intalnirilor transnationale ale echipei de proiect si a intalnirilor on-line 3. Elaborarea unui plan de implementare al proiectului 4. Elaborarea rapoartelor de progres catre Agentia Erasmus+ 5. Colectarea si arhivarea documentelor proiectului si asigurarea sharingului acestora intre parteneri 6. Elaborarea unui plan de evaluare (cu o componenta de asigurarea calitatii) a derularii proiectului, chestionare de evaluare, etc. 7. Asigurarea si monitorizarea calitatii documentatiei proiectului, furnizarea de indicatori pentru milestones. 8. Colectarea si analizarea feedbackului de la parteneri;

F2/Activitatea 2/Elaborarea Curriculei SMM
1. Elaborarea a 3 analize de nevoi ale angajatorilor din Romania, Spania si Italia 2. Derularea unui workshop de 2 zile cu profesorii, cercetatorii, tehnicienii si personalul administrativ ai tuturor partenerilor pentru definirea cadrului general al metodologiei de elaborare a curriculei pentru programul de master – Social Media Manager 3. Realizarea metodologiei de elaborare a curriculei pentru programul de master – Social Media Manager 4. Training de 14 zile la Universitatea UNIVERSIDAD DE LAS PALMAS DE GRAN CANARIA Spania pe dezvoltare curriculara 5. Elaborarea curriculei pentru programul de master – Social Media Manager 6. Elaborarea liniilor directoare pentru implementarea programului de master – Social Media Manager;

F2/Activitatea 3/Dezvoltare Platforma IT
1. Analizarea informatiilor necesare pentru designul platformei IT furnizate de expertii proiectului 2. Definirea, designul si programarea platformei IT in cadrul unei sesiuni de training de 5 zile ce va fi organizata in cadrul Universitatii UNIVERSIDAD DE LAS PALMAS DE GRAN CANARIA Spania 3. Testarea platformei de catre parteneri 4. Evaluarea si redesignul platformei pe baza feedbackului furnizat de parteneri in cadrul unei sesiuni de training de 5 zile ce va fi organizata in cadrul Universitatii Second University of Naples – Italia;

F2/Activitatea 4/Realizare Proceduri Acreditare
1. Elaborarea procedurilor si a documentelor specifice la nivel national de acreditare a programului de master la nivelul celor 4 universitati partenere; 2. Derularea programului de master in cele 4 universitati partenere;

F2/Activitatea 5/Diseminare
1. Elaborarea unei strategii de diseminare si a unui plan pentru fiecare partener 2. Definirea indicatorilor de monitorizare a impactului activitatilor de diseminare 3. Publicarea de newslettere bi-anuale, leaflet, website al proiectului (care va fi creat in cadrul platformei IT) 4. Elaborarea unui plan pentru crearea prezentei web prin social media, platforma colaborativa a proiectului 5. Promovarea rezultatelor si a beneficiilor proiectului prin intermediul retelelor partenerilor 6. Contactarea organismelor profesionale, autoritatilor publice si decidentilor politici, in scopul diseminarii informatiilor despre proiect 7. Utilizarea platformei de diseminare ERASMUS+ 8. Derularea a 3 evenimente de diseminare in Romania, Spania si Italia;

F3/Follow-Up
1. Elaborarea unui plan de follow-up pentru a se asigura transferabilitatea rezultatelor proiectului catre alte universitati/organizatii/institutii 2. Implementarea planului: identificarea potentialilor stakeholderi, etc. 3. Identificarea oportunitatilor pentru follow-up sustenabil.

5%

Parteneri

100%

Implicare

25

Cercetatori si profesori

10

Organizatii patronale

8

Module curriculare

730

Zile implementare

Curricula

Modulul 1
Virtual Community Law

Legal Theory of Virtual Communities

Protection of fundamental rights in Cyberspace

Consumers Rights in the information Society

Modulul 2
Informational law and culture

e-commerce Law

e-commerce Property Law

Alternative Dispute Resolution

Modulul 3
Cyber criminal Law

Internet Security Criminal Acts

Procedural Aspects of Criminal Law

Cyber Security

Modulul 4
Practice

General evaluation

Legal Aspects

Proposals and Solutions

Rezultate

Comunitati virtuale

Twitter
Stiri

Facebook
Conversatii

Pinterest
Interese

Google Plus
Noutati